Bâh.

BÂH.
Urăsc vremea de-afară. Serios.
Totul era alb şi frumos, până aseară, când a început să toarne cu găleata. Zăpada, minunată, care era până atunci afară, s-a mocirlit puternic şi intens, rezultând, bineînţeles, o dita’ MOCIRLA împuţită. Pe alocuri, a rămas gheaţă.
Azi dă dimineaţă l-am convins pe tata să mă ducă cu limuzina familiei la liceu. Că prea ploua. Şi m-a dus. Când să ies din maşină, am intrat in dita’ crateru, plin cu apă, de mi-a făcut încălţămintea, impermeabilă de altfel până acum 3-4 zile, să fie mai permeabilă ca un burete pe care-l ţii o zi în apă. Durere, nu?

Tabloul de groază a continuat până în liceu. Şi curtea liceului era la fel de mocirloasă, ca şi înainte de altfel, dar măcar păstra aparenţele până astăzi, când aşadar, şi-a dat arama pe faţă. BUH Madgearu, buh, buh.

Astăzi, la prânz, când am ieşit din liceu, durere. Apă, noroi, gheaţă, şi 25 de minute de mers pe jos. Respir adânc, urmează un drum lung. Supravieţuiesc! Surprinzător sau nu. Neudat, nestropit, nemiruit. Ajung în autobuz, foarte, foarte uşurat. Drum liniştit.

Cobor în minunata mea comună, merg. Mai merg. Căştile în urechi, n-am treabă. Ajung la un moment dat la un fel de pantă, rotundă ea aşa. Ocolesc, ocolesc mijlocul ei, pe unde se vedea gheaţă. Merg, merg, cad. Bă da’ cad. Îmi fracturez fesele rotunde, şi mâna. I’m bleeding to death actually. Nu-mi vine să cred că eu chiar am reuşit să cad. Măcar nu-s dracu’ mai mic. Şi mi-am stricat şi căştile. Abia le cumpărasem. La naiba.

Urăsc vremea asta. Să plouă, să dispară dracu’ toată zăpada. Iar apoi, să iasă soarele.

P.S. : Cum povestea lu’ Gigel de pe blog, e un fail generic, am iscocit o dramă-soap-opera-telenovelă-ieftină. Povestea a 2 bătrâni.

Mai jos, vă las o piesă faină. 😛

Avril Lavigne – Alice

9 răspunsuri to “Bâh.”

  1. deci ma jur ca toata ziua mi-am bagat ceva in ea de vreme. si cand am venit la scoala si cand m-am intors. :|.
    am venit cu sosetele UDE pana la genunchi, stii ce-i aia? mai avem si de-alea groase care retin si apa
    urasc mocirleala!!!!!
    tot asa. ninge frumos, zapada, superb, pana la genunchi. dupaia incepe sa ploua. fmm! e numa’ zapada deaia imbibata cu apa.
    sa nu mai zic ca IMI URASC MERSU’!
    deci merg ca o handicapata pe mocirla asta :|.

  2. Românca Alina Says:

    Aşa-i, vă ţin isonul cu vremea !
    Îmi trezişi vechea pasiune pentru Avril Lavigne, hmmmmm .. E pusă pe replay de vreo juma’ de oră.

  3. In curand o sa vina vara. O sa fie cald si parca vad vaicareli de genu; „offf, de o veni odata iarna aia” :))

    • cel mai probabil asa o sa fie, tinand cont ca mie nu prea-mi place vara. :))
      daaar vara trecuta a fost ok, nu a mai fost atat de cald ca in alte dati, chiar mi-a placut. sa vedem si sa mai scriem pan’ la vara. 😀

  4. macar joi si azi am scapat de scoala :”>

  5. Eu nu am avut probleme cu apa…la Iasi a fost doar gheata.. iar din fericire nici macar o tranta.
    Imi place blogul tau, scrii fain si ai idei interesante. Te voi trece in blogroll ca sa te gasesc mai usor.

  6. ^ aici in schimb a nins ca naiba saptamana trecuta. acum nu mai e zapada, mai deloc.
    weeeell, thank you. ^_^

Lasă un răspuns către gabeeeh Anulează răspunsul