Bâh.

BÂH.
Urăsc vremea de-afară. Serios.
Totul era alb şi frumos, până aseară, când a început să toarne cu găleata. Zăpada, minunată, care era până atunci afară, s-a mocirlit puternic şi intens, rezultând, bineînţeles, o dita’ MOCIRLA împuţită. Pe alocuri, a rămas gheaţă.
Azi dă dimineaţă l-am convins pe tata să mă ducă cu limuzina familiei la liceu. Că prea ploua. Şi m-a dus. Când să ies din maşină, am intrat in dita’ crateru, plin cu apă, de mi-a făcut încălţămintea, impermeabilă de altfel până acum 3-4 zile, să fie mai permeabilă ca un burete pe care-l ţii o zi în apă. Durere, nu?

Tabloul de groază a continuat până în liceu. Şi curtea liceului era la fel de mocirloasă, ca şi înainte de altfel, dar măcar păstra aparenţele până astăzi, când aşadar, şi-a dat arama pe faţă. BUH Madgearu, buh, buh.

Astăzi, la prânz, când am ieşit din liceu, durere. Apă, noroi, gheaţă, şi 25 de minute de mers pe jos. Respir adânc, urmează un drum lung. Supravieţuiesc! Surprinzător sau nu. Neudat, nestropit, nemiruit. Ajung în autobuz, foarte, foarte uşurat. Drum liniştit.

Cobor în minunata mea comună, merg. Mai merg. Căştile în urechi, n-am treabă. Ajung la un moment dat la un fel de pantă, rotundă ea aşa. Ocolesc, ocolesc mijlocul ei, pe unde se vedea gheaţă. Merg, merg, cad. Bă da’ cad. Îmi fracturez fesele rotunde, şi mâna. I’m bleeding to death actually. Nu-mi vine să cred că eu chiar am reuşit să cad. Măcar nu-s dracu’ mai mic. Şi mi-am stricat şi căştile. Abia le cumpărasem. La naiba.

Urăsc vremea asta. Să plouă, să dispară dracu’ toată zăpada. Iar apoi, să iasă soarele.

P.S. : Cum povestea lu’ Gigel de pe blog, e un fail generic, am iscocit o dramă-soap-opera-telenovelă-ieftină. Povestea a 2 bătrâni.

Mai jos, vă las o piesă faină. 😛

Avril Lavigne – Alice