Bijoux Saga. Volumul 3.

Previously, on Bijoux Saga.

– Stabilirea prioritatilor pentru firma de exercitiu, date despre firma.

– Stabilirea detaliilor traseului pentru targul din Bratislava, si a firmelor participante.

– Plecarea spre Budapesta.

– Budapesta in sine.

Asadar, volumul 3.

Drumul spre Viena s-a dovedit mai scurt decat credeam. 250 de kilometri, in acelasi microbuz mizerabil si rece, pe timp de zi in marea majoritate a traseului, o parte seara.

Intram in Austria fara probleme. Vedem un lant enorm de magazine roz, am uitat exact cum se numesc, Parndorf, Parndorf(blonda saves the day!!!). Asa. Ajungem si in Viena, o roata uriasa, un parc urias de distractii de fapt, dar nu oprim. Desi am fi vrut sa oprim. Ne facem planuri sa iesim in club, povesti de adormit elevi infrigurati. Am mers intr-un cartier al Vienei al dracului de scump apropo, unde erau niste case sa le spun ”ciudate”, din care ieseau pomi si ale caror pereti erau zugraviti in culori diferite, de la apartament la apartament. o_o Lumea se aduna acolo ca la circ, la orice ora. Am facut cateva poze, ne-am plimbat prin magazinase, dupa care drumul pana la hotel.

Hotel care, din pacate sau nu, se afla fix la celalalt capat al Vienei. Airo Tower Hotel****, unde urmeaza sa innoptam sambata, duminica si sa luam micul dejun luni dimineata. Ajungem cu chiu cu vai la hotel. Hotel inalt, o receptie super faina. Ne intampina in schimb niste priviri sceptice. Gen: ”Oh my God, romanian people. Romanian young people, run for your lifes!”. Simtim de la bun inceput adversitatea austriecilor fata de noi, nu doar din privirea lor, ci si din taxa de 35 de €, perceputa pentru eventuale pagube in hotel. Aflam ulterior ca taxa asta nu s-a mai aplicat pentru nimeni vreodata in istoria hotelului, ci ca oamenii si-au luat asadar niste masuri de precautie, ca deh, suntem romani.

In concluzie, dupa ce portofelul imi saraceste mai rau decat era, urcam in camere, intr-o liniste de mormant. Nu avem voie sa ne ”desfasuram” in voie, deoarece in hotel sunt foarte multi pensionari, si linistea le-ar putea fi masturperturbata. In fine. Despachetam agale. Coboram la cina!

Restaurantul arata super fain. La masa stau cu Sandra, Ana, Lala, Bebe si Aurel. Colegii mei de camera sunt undeva mai in spate, profa sta cu fetele de la Magic Broccoli, iar soferul graviteaza pe undeva. Ne comandam un.. ceva in germana, calculam preturile, ne amuzam de multe si diverse chestii. Trec 30 de minute, 40, 50, hop, dinner served! Pe masa ne sosesc niste dracovenii. Bine ca aveau ceva pui in ele, si am reusit sa mananc puiul. Un pui de 10€. Astfel, dupa ce intru in colaps financiar, ma retrag elegant in camera Sandrei, Anei si Lalei, unde discutam chestii. Chestii murdare. Nu detaliez. Dupa discutiile astea primordiale, ma duc in camera mea pentru baie. Unde raman, pana dimineata.

Dimineata cand cobor la un fructuos si natural mic dejun, dimineata unde aflu ca restul au stat la taclale pana la 4 in zori de zi, in timp ce eu eram in al 13-lea vis. Naspa. Iau micul dejun repejor, ca urmeaza o zi luuunga de tremurat prin Viena. Pe la 10 luam un autobuz, eu n-am marunt, merg fara bilet. Blogule, e prima data cand marturisesc asta. Mergem asadar cu un tramvai care nu se aude ca circula de fapt si pare ca zboara, vreo 6 statii pe putin, 6 statii in care mi-e frica sa nu iau vreo amenda ca merg ilegal. Atata-mi trebuia. Ajungem pana la urma la o statie de metrou, unde ma simt usurat. Aflam chestii despre transportul cu metroul in Viena, tocmai de la o romanca. Gen vorbim cu tipa in engleza, ne aude vorbind romaneste, si incepe si ea in romana. Si vai, era atat de frumoasa! Aflam ca s-a nascut in Austria, dar ca parintii ei au insistat sa invete limba romana. Fain. Cumparam o cartela magica, 5,70€, cu care avem acces la orice mijloc de transport vienez, timp de 24 de ore. Si mai fain. Circulam asadar cu metroul, super metrou frate, pana la Schönbrunn.

Schönbrunn e un palat urias. Din pacate nu am intrat in el, blame the financial colaps mentioned before. Bine ca n-am stat singur, asa ca alaturi de gasca de la cina de-aseara ne plimbam prin curtea palatului bine mersi, timp de vreo 2 ore. Poze, peisaj frumos, beyond words. Intram intr-o cafenea de pe varful unui deal. Ospatarul ne intreaba de unde suntem. Noi intr-un glas: Roumeinia. Asta: That’s bad.

Meh. Iesim de-acolo. Mai avem multe de vizitat prin Viena. Ajungem printr-o piata cu multe obiective turistice, muzee chestii de vizitat. Ne plimbam, intram la un muzeu cu muulte bijuterii, ne dor picioarele, vaicareli. Iesim. Ajungem apoi la Catedrala Sf. Stefan, un monument urias, un monument extraordinar. Lovely. Ne mai plimbam ce ne plimbam… pana la un Mc, unde mancam pe saturate. Pana sa mancam la Mc eram franti, insa odata ajunsi acolo energiile pozitive s-au imbinat intr-un tot unitar. Asadar, mult chef de distractie. Dansam prin piata, n-avem treaba. Sosim la un targ de Craciun, unde avem voie sa stam o ora. Ma pierd cu Sandra, Ana si Magic Andreea prin multime. Nu vreti sa stiti ce s-a intamplat. Roumeinian pipal, roumeinian black banana. A fost amuzant.

Ne intoarcem la hotel, franti. Descarcam pozele facute in laptopul profei. Sunt multe, si astept sa fac si eu rost de ele, luni. Nu mai luam cina la restaurant, oricum suntem full.

La 23:30 ne punem la somn. Prima seara cand simt ca imi e dor de casa, intr-un fel sau altul. Sa nu mai spuneti la nimeni.

Dimineata ne recuperam cei 35€, si plecam spre Bratislava. Acolo incepe competitia. Pentru asta am venit.

Maine, volumul 4. Poate in seara asta.

xoxo,

emergency.

Anunțuri

2 răspunsuri to “Bijoux Saga. Volumul 3.”

  1. Daca n-ai vizitat „palatul” ala mare, te-ai dus degeaba. ;D

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: